miercuri, 18 iunie 2014

Concursul de biciclete din Ţarcu

Anul acesta, concursul de la Ţarcu s-a reînnoit. Nu-l rataţi, în 22 iunie!

Maratonul Zimbrilor Ţarcu este inclus in calendarul competitional West Bike Tour 2014 şi reuneşte amatorii de MTB din toată zona! 

Traseul este deja marcat, tricourile se imprimă, organizatorii fac planuri de acţiune şi intervenţie, bucătarii aleg reţete, participanţii se înscriu... în timp ce zimbrii ne aşteaptă şi se bucură de noul membru al turmei: al 18-lea zimbru s-a născut acum o săptămână în rezervaţia de la Măgura Zimbrilor, Armenis.

Pe noile trasee alese cu grijă în Munţii Ţarcu (de către cicloturişti), cu aportul tehnic (cronometrare cu cip) al Racing Bike Pro, cu sprijinul şi implicarea deosebită a Primăriei Armeniş, a rangerilor şi Asociatiei Măgura Zimbrilor Armeniş şi a voluntarilor din WWF-RomâniaRewilding EuropeConcordia LugojBike Attack Reşiţa, Salvamont Caraş-Severin şi a altor voluntari, cu sponsorii Ciuc Radler (Heineken România), Fundaţia Emag, DC New Mode, Supreme Bikes, Isostar, Printtech, Cool Bike Team şi alţii, vă oferim o provocare şi încercăm să ne ridicăm la înălţimea aşteptarilor.


Ne-am mutat la Armeniş în 2014 şi v-am pregătit noi trasee atractive, cu ocazia reintroducerii zimbrilor în aria protejată din Munţii Ţarcu în cadrul Rezervaţiei Măgura Zimbrilor (pe care bicicliştii o vor înconjura).
Ne-am mutat la Armeniş şi pentru că primim sprijinul autorităţilor locale şi al oamenilor locului, interesaţi la rândul lor de o dezvoltare durabilă (iar acest lucru face uneori diferenţa între un eveniment reuşit şi unul mai modest).

Cu două variante de trasee în circuit Race (35 km/1000m+) şi Maraton (75 km /2400m+), concursul urmează să vă poarte pe vechi drumuri pastorale, printre sălaşe, pajişti şi păduri din zona Armeniş, Plopu, Rusca, Domaşnea, Teregova şi Cornereva, un adevarat paradis pentru cicloturişti. Copiii între 9 şi 14 ani vor putea să se întreacă pe un traseu special pentru vârsta lor.

Vă aşteptăm la Armeniş cu sau fără biciclete sub egida zimbrilor (readuşi în zonă dupa 200 de ani de absenţă - a se vedea linkul), fie că doriţi să concuraţi (înscrierile sunt deschise), să ajutaţi organizatorii, să urmăriţi competiţia în punctele ei cheie sau doar să vă bucuraţi de o ieşire în natură, în Banatul Montan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu